Capiatala Mării Negre

Dacă aţi avut ocazia să călătoriţi pe Autostrada Soarelui probabil aţi observat că aceasta se sfârşeşte într-un deal. Mulţi probabil s-au întrebat dacă acest obstacol natural este motivul pentru care nu s-a mai întreprins nimic în ultimul an la minunatul drum de ţară pe care Guvernul, în mod aberant, îl numeşte autostradă. Nu, motivul este că nici măcar nu s-a făcut licitaţia pentru tronsonul Cernavodă – Constanţa. Cât despre eventualul Mount Rushmore sculptat în dealul cu pricina, aşteptăm răspunsul Ministerului Culturii. Propun Constantinescu, Iliescu de trei ori şi Băsescu fără număr.

Dar nu despre viteza de lucru astronomică a Guvernului sau despre escuismul prezidenţial vroiam să discut. Ci despre modul în care a fost prezentată ştirea la un post de televiziune, care în acelaşi timp este şi partid politic.

Bucureştenii nu vor scăpa prea curând de coşmarul drumului spre mare.

Trec peste faptul că personal prefer bucata de drum Cernavodă – Constanţa, asta pentru că pe respectivul tronson nu am aşteptat niciodată trei ore ca poliţia să constate că două maşini s-au ciocnit. Ciudat, pentru că pe A2 accidentele sunt comise de vehicule care se deplasează pe aceeaşi direcţie, fiind deci mai uşor de instrumentat decât coliziunile frontale. Dar nici măcar cheful de muncă al poliţiştilor nu este subiectul zilei.

Că bucureştenii au vise urâte vizavi de Autostrada Lunii este de înţeles, dar de ce nu se spune nimic despre insomniile celorlalţi locuitori ai patriei care folosesc drumul cu pricina? Cum ar fi … constănţenii. Majoritatea bucureştenilor merg pe această rută doar vara când vor să se şmecherească pe litoralul românesc, în timp ce alţii îşi petrec zeci, chiar sute de ore anual pe magistrala cenuşie.

Oricine a trecut măcar o dată prin Bucureşti ştie că locuitorii capitalei sunt cei mai şmecheri. Am auzit şi pe unii care spuneau că „oriunde te duci în afara Bucureştiului te simţi ca la ţară”. Numărul celor care gândesc aşa este totuşi mic, aşa că închei prin a aminti că atunci când vrea să se rupă în figuri, lumea tot la mare vine.

Le Tour, toujours est lourd

Pentru cei care iubesc sportul şi nu scandalul din sport, anunţ că astăzi se va afla câştigătorul Turului Franţei. După ce Alpii au schimbat în două rânduri clasamentul primilor şapte concurenţi, vine vremea contratimpului să decerneze trofeul din acest an. Cel puţin deocamdată, pentru că asupra tuturor favoriţilor planează suspiciuni în ceea ce priveşte dopajul. Liderul la acest capitol este chiar marele favorit, Carlos Sastre de la CSC, în special datorită combinaţiei nefericite a naţionalităţii sale spaniole cu echipa marelui trişor de anul trecut, Michael Rasmussen, dar şi ca urmare a demonstraţiei de forţă pe care a etalat-o pe Alpe d’Huez, unde a trecut fluierând pe lângă ciclişti cotaţi cu şanse mult mai mari la câştigarea Marii Bucle.

Traseul de 53 de kilometri dintre Cérilly şi Saint-Armand-Montrond nu pare a fi pe placul lui Sastre, dar tricoul galben de pe umeri şi, mai ales, cele 94 de secunde avans faţă de principalul rival îl fac să rămână  favorit la victoria finală.

Cât despre câştigătorul de etapă, şansele sunt de partea marilor specialişti în ale luptei cu acele cronometrului: Yaroslav Popovich, Fabian Cancellara, Alejandro Valverde, Marzio Bruseghin sau  Stefan Schumacher.

Există viaţă după Elodia?

Trei fete stau la o masă cu berea în faţă şi discută. Despre Elodia. Ştiu toate amănuntele. Nu au pierdut niciun episod. Bărbaţii din partea cealaltă a mesei intră în vorbă. Aceştia ascultă cu atenţie tot ce au de spus domnişoarele cu privire la subiect. Îşi exprimă chiar părerea când consideră că au de zis ceva interesant. Constată însă că ştiu mult prea puţine despre dispariţia Elodiei. Îşi dau seama că nu au nicio şansă de a intra în graţiile tinerelor. Le sugerează atunci că este trecut de ora 10 şi că programul la OTV a început de mult. După câteva ore, bărbaţii cu pricina realizează că nu au unde să petreacă noaptea, deoarece s-au certat cu prietenele lor.

Serialul Elena: Episodul 322

Deşi nu am nicio simpatie faţă de doamna în cauză sau faţă de oricare alt politician, trebuie să remarc devierea Elenei Udrea de la canoanele psihologice. În primul rând, fac un mic disclaimer pentru că mulţi se vor arăta nedumeriţi de apariţia acestui conţinut într-un colţ de internet declarat anti-gangbang: nemulţumirile doamnei Cocoş au pornit de la scandalul din filiala PD-L Constanţa, de aici, nu interesul, cât nevoia de a fi la curent cu tot ce s-a întâmplat referitor la acest subiect.

După ce a cerut demisia membrior CNA pe motiv că presa ar fi ilustrat-o doar prin fotografii la costum de baie, prima blondă a ţării se compară mai nou cu Elodia:

Dacă astăzi vrei să apari în presă ai două variante: declari că ştii unde este Elodia sau vorbeşti despre Elena Udrea.

Recunosc că nu mi-ar fi trecut prin cap o asemenea comparaţie, dar analizând-o puţin remarc câteva similitudini între cele două aspecte. În primul rând, amândouă apar la televizor împotriva voinţei lor. Cel puţin aceasta este părerea generală, susţinută şi de doamna Cocoş. Elodia nu şi-a putut exprima opinia în legătură cu această problemă, nedorind să îşi întrerupă concediul plătit de câteva luni bune de Dan Diaconescu. Apoi, ambele doamne sunt căsătorite, dar au devenit celebre în urma relaţiilor avute cu domni mult mai bine văzuţi de către popor: un soldat, respectiv un marinar.

Trebuie să remarc totuşi că există şi o diferenţă, care poate face cele două cazuri chiar mai apropiate. În timp ce multă lume acceptă că dacă Elodia nu ar fi dispărut vieţile noastre ar fi fost mult mai sărace, şi mai mulţi sunt de părere că dacă Doamna Cocoş nu ar fi apărut deloc totul ar fi fost mult mai bine.

Mă gândesc că cele două variante ale stimatei politiciene pot fi foarte uşor aduse la un numitor comun. Mult mai interesant ar fi un show în caree lumea să pretindă că ştie unde este Elena Udrea după ce a fost răpită împreună cu doi colegi de partid, în timp ce soţul dânsei stă liniştit în parcare. Evident, totul sse sfârşeşte în episodul 322, când Nuţi este eliberată din mâinile răufăcătorilor de către Papagalul Pleşuv.

E.T.-te la ei

Motto: Îmbârligate sunt căile Cosmosului

Astăzi vom aborda o ştire mai nepământeană. Dumitru Prunariu declară că el crede în existenţa OZN-urilor, deşi nu s-a întâlnit personal cu asemenea maşinării. Mai spune că în perioada Războiului Rece foarte multe dovezi au fost ascunse de ochii şi urechile opiniei publice. Asta, probabil, ca să nu vină ruşii, respectiv americanii, să şi le ceară înapoi.

Marele astronaut ajunge şi la România şi aminteşte de un caz de apariţie a unor OZN-uri înregistrat înainte de 1989 la baza de la Mihail Kogălniceanu. Nu se specifică anul, dar devin suspicios, abia acum începând să găsesc nişte explicaţii în legătură cu anumite caracteristici fizice personale. Dat fiind faptul că lucrurile s-au întâmplat foarte aproape de locul în care m-am născut, o să o mai întreb pe mama.

Obiectele cu pricina erau în număr de nouă şi se deplasau cu 6000 km/h. Stau şi mă întreb dacă la data aceea armata română era dotată cu radare suficient de sofisticate ca măcar să miroasă că a trecut ceva la viteza asta. Evident, s-a tras concluzia că nu puteau fi avioane sau rachete, aşa că, logic, erau OZN-uri.

În final, Dumitru Prunariu nu exclude varianta ca planeta noastră să fie monitorizată de civilizaţii extraterestre. Aici revin la treaba cu câinii, problema fiind destul de ambiguă şi pentru alieni, din moment ce o analizează atât de intens. Aşa că duceţi-vă repede la târg, magazin sau pe stradă şi luaţi-vă câine, că nu se ştie când se supără ăia mici şi verzi şi hotărăsc să atace Pământul.