Prezentul compus

„Life’s a bitch, but God forbid the bitch divorce me” (NAS)

Der Zweite Schumi

Scris de BY pe duminică, 27 iulie 2008

Al treilea Tur al Franţei consecutiv pătat de scandaluri de dopaj se află în faţa ultimei etape. Cea cu final pe Champs Elysées, unde singura necunoscută este câştigătorul ultimei runde din acst an. Asta pentru că toate ierarhiile generale şi-au stabilit deja laureaţii.

Marele învingător din acest an, Carlos Sastre a făcut un contratimp decent, fiind ajutat şi de avansul de peste un minut şi jumătate pe care îl avea faţă de Cadel Evans. Australianul termină pentru a doua oară Turul pe poziţia secundă, şi tot în urma unui spaniol.

Contratimpul de la Saint-Armand-Montrond a scos la iveală un Yaroslav Popovych pe final de carieră la nivel înalt şi un Alejandro Valverde curat, arătându-şi adevărata valoare. Pe de altă parte, primii doi clasaţi, Stefan Schumacher şi Fabian Cancellara nu au făcut altceva decât să îşi confirme apetitul pentru astfel de probe.

Andy Schleck se va încununa cu titlul de cel mai bun tânăr al acestei ediţii, graţie şi excluderii din competiţie a lui Riccardo Ricco. Óscar Freire a ţinut cu dinţii de tricoul verde, o singură victorie de etapă fiind suficientă pentru a-l face pe recordmenul în domeniu, Mark Cavendish, să se retragă înaintea Alpilor.

Dar poate cea mai mare surpriză a ediţiei 2008 a Marii Bucle vine de la Bernhard Kohl. Rămas fără stăpân după retragerea în bloc a echipei Saunier Duval – Scott, tricoul alb cu globule roşii nu a fost revendicat de vreun căţărător consacrat, el rămânând în custodia celor de la Gerolsteiner din acel moment.

Şi ciclismul francez a dat semne de revigorare, majoritatea evadărilor având în componenţă rutieri din Hexagon. De altfel, chiar un reprezentant al gazdelor va fi încoronat cel mai combativ, în persoana lui Sylvain Chavanel de la Cofidis.

Etapa de astăzi ne va oferi încă o dată prilejul de a ne înfrupta din frumuseţile Senei şi ale centrului Parisului. Vom putea admira Domul Invalizilor, Grădinile Luxemburgului, Turnul Eiffel şi bineînţeles Arcul de Triumf. Pe şosea vom vedea la lucru sprinteri de clasă ca Freire, Zabel, Hushovd sau Ciolek.

2 Răspunsuri sa “Der Zweite Schumi”

  1. Nu este al treilea tur consecutiv patat de scandaluri de dopaj. De prin 1998 tot exista scandaluri de dopaj. Cavendish nu a vrut nici un moment tricoul verde. Se retragea chiar daca era lider pentru ca vrea sa pregateasca Olimpiada ;) Si asta a fost cel mai curat tur din ultimii 10 ani, d’aia au fost si francezii sus.

  2. BY spus

    Da, dar între ‘99 şi 2005, Ăla Mare n-a fost prins. Doar că toată lumea ştie adevărul. Oricum e mai bine aşa decât înainte. Cavendish vroia tricoul verde, căci după a patra victorie, când era la peste 20 de puncte de Freire, se întreba retoric ce trebuie să facă pentru a fi cel mai bun sprinter.

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>