Le Tour, toujours est lourd
Scris de BY pe sâmbătă, 26 iulie 2008
Pentru cei care iubesc sportul şi nu scandalul din sport, anunţ că astăzi se va afla câştigătorul Turului Franţei. După ce Alpii au schimbat în două rânduri clasamentul primilor şapte concurenţi, vine vremea contratimpului să decerneze trofeul din acest an. Cel puţin deocamdată, pentru că asupra tuturor favoriţilor planează suspiciuni în ceea ce priveşte dopajul. Liderul la acest capitol este chiar marele favorit, Carlos Sastre de la CSC, în special datorită combinaţiei nefericite a naţionalităţii sale spaniole cu echipa marelui trişor de anul trecut, Michael Rasmussen, dar şi ca urmare a demonstraţiei de forţă pe care a etalat-o pe Alpe d’Huez, unde a trecut fluierând pe lângă ciclişti cotaţi cu şanse mult mai mari la câştigarea Marii Bucle.
Traseul de 53 de kilometri dintre Cérilly şi Saint-Armand-Montrond nu pare a fi pe placul lui Sastre, dar tricoul galben de pe umeri şi, mai ales, cele 94 de secunde avans faţă de principalul rival îl fac să rămână favorit la victoria finală.
Cât despre câştigătorul de etapă, şansele sunt de partea marilor specialişti în ale luptei cu acele cronometrului: Yaroslav Popovich, Fabian Cancellara, Alejandro Valverde, Marzio Bruseghin sau Stefan Schumacher.
Un ... oltean spus
Deci … Popovich si Valverde sunt VARZA la contracronometru. Si a castigat Sastre