Capiatala Mării Negre
Scris de BY pe sâmbătă, 26 iulie 2008
Dacă aţi avut ocazia să călătoriţi pe Autostrada Soarelui probabil aţi observat că aceasta se sfârşeşte într-un deal. Mulţi probabil s-au întrebat dacă acest obstacol natural este motivul pentru care nu s-a mai întreprins nimic în ultimul an la minunatul drum de ţară pe care Guvernul, în mod aberant, îl numeşte autostradă. Nu, motivul este că nici măcar nu s-a făcut licitaţia pentru tronsonul Cernavodă – Constanţa. Cât despre eventualul Mount Rushmore sculptat în dealul cu pricina, aşteptăm răspunsul Ministerului Culturii. Propun Constantinescu, Iliescu de trei ori şi Băsescu fără număr.
Dar nu despre viteza de lucru astronomică a Guvernului sau despre escuismul prezidenţial vroiam să discut. Ci despre modul în care a fost prezentată ştirea la un post de televiziune, care în acelaşi timp este şi partid politic.
Bucureştenii nu vor scăpa prea curând de coşmarul drumului spre mare.
Trec peste faptul că personal prefer bucata de drum Cernavodă – Constanţa, asta pentru că pe respectivul tronson nu am aşteptat niciodată trei ore ca poliţia să constate că două maşini s-au ciocnit. Ciudat, pentru că pe A2 accidentele sunt comise de vehicule care se deplasează pe aceeaşi direcţie, fiind deci mai uşor de instrumentat decât coliziunile frontale. Dar nici măcar cheful de muncă al poliţiştilor nu este subiectul zilei.
Că bucureştenii au vise urâte vizavi de Autostrada Lunii este de înţeles, dar de ce nu se spune nimic despre insomniile celorlalţi locuitori ai patriei care folosesc drumul cu pricina? Cum ar fi … constănţenii. Majoritatea bucureştenilor merg pe această rută doar vara când vor să se şmecherească pe litoralul românesc, în timp ce alţii îşi petrec zeci, chiar sute de ore anual pe magistrala cenuşie.
Oricine a trecut măcar o dată prin Bucureşti ştie că locuitorii capitalei sunt cei mai şmecheri. Am auzit şi pe unii care spuneau că „oriunde te duci în afara Bucureştiului te simţi ca la ţară”. Numărul celor care gândesc aşa este totuşi mic, aşa că închei prin a aminti că atunci când vrea să se rupă în figuri, lumea tot la mare vine.
