Palatul dogilor

Plecând de la postul lu’ Şefu’ lu’ Lara Kroft (eram în pană de idei) despre trei câini care se plimbau pe trotuar cu una bucată stăpân proprietate personală (citat aproximativ) am decis să scriu relativ la un subiect iniţiat de idolul din tinereţe al fratelui Nija, Jerry Seinfeld.

Acesta spunea, într-un episod al celebrului serial care îi purta numele, că dacă ar veni în vizită extratereştrii, aceştia ar trage concluzia normală că omul este sclavul câinelui. Ca argumente aducea programul de lucru stabilit de patruped, dar şi funcţia de secretară a bipedului, care strânge tot ce are de expus celălalt într-o pungă.

Trecând peste faptul că la noi nu prea vezi pe nimeni cu punga, pierzând numărul dăţilor în care m-am întors din drum ca să îmi schimb încălţările, menţionez că nu am văzut comunitari făcându-şi nevoile la vedere, ceea ce evident nu poate fi spus despre câinii mai puţin comunitari, deci mai puţin integraţi în comunitate. Rezultă de aici că stăpânul român este un foarte prost pedagog, până şi Bruce Almighty reuşind să îşi educe patrupedul. Acum să nu se înţeleagă că aş dori ca toţi câinii să folosească toaleta şi să mai şi tragă apa după ei.

În timpurile când eram un student exemplu şi mă plimbam spre facultate înainte de orele 7 ale dimineţii am vizionat persoane de diferite vârste, sexe şi provenienţe sociale ieşind la promenadă alături de “cel mai bun prieten”. Bănuiesc că e clar cine face invitaţia în astfel de cazuri. Totuşi, cea mai tare fază am văzut-o pe plaiurile copilăriei, pe la 6 dimineaţa, în timp ce o aşteptam pe Nebunatica (sora lu’ Ciuci, ca să se prindă şi ea), pentru a ne îndrepta ţinându-ne de mână spre liceu. O mamaie la vreo 80 de ani şi 1,50 înălţime era tractată de un rottweiler care, stând în poziţia de plimbare, era aproape cât ea.

Cică ar exista şi incoveniente în a nu avea pe cineva care să te scoată din casă înainte de a te trezi sau, în unele cazuri, chiar înainte de a te îmbrăca. Or fi, dar singurul pe care l-am considerat cât de cât acceptabil este cel dat de fratele minoritar, care nu are motiv să intre în vorbă cu vecina bună de la 5 care îşi peterce serile acompaniată de un caniş.

Mai sunt şi unii care au reuşit să aibă câine fără stresul de a îl plimba. Tot ce îţi trebuie este o curte. Numai că, lăsând patrupedul de izbelişte, există riscul ca acesta să nu mai recunoască decât mâna care îl hrăneşte, de multe ori aceasta nefiind chiar a proprietarului. Aşa se face că sora Boomerang poate intra în casă doar după ce câinelui său marcă husky îi este oferit spre purtare un colier care prezintă o ramificaţie adiacentă zidului.

Recomand astfel cu căldură tuturor să îşi procure un câine pentru ca, la venirea extratereştrilor, rasa patrupedă să fie considerată atotstăpânitoare şi să fie eliminată, homo sapienşii urmând a fi cruţaţi.

Bibliografie: http://3ditorial.wordpress.com/2008/04/19/3-caini