Durerea

Durerea este atunci când orice ai face nu poţi uita că ceva te ţine în loc să realizezi ceva măreţ. Durerea este atunci când nu poţi să te gândeşti la altceva decât la eşecul creaţiei care nu va mai veni. Durerea este atunci când eşti incapabil de a ieşi din întuneric, iar crepusculul este ultima amintire a vieţii. Durerea este atunci când totul se năruie şi nimic nu vine să îi ia locul, când totul în jur moare fără speranţă de reînviere. Durerea este atunci când simţi că trăieşti…

Berzei cine-i aduce puii?

Aflu cu stupoare că o nouă lege dată pentru a proteja copiii prevede pedepse pentru părinţii prinşi în fapt de către odraslele lor. Aproape simultan mi-a ajuns la cunoştinţă că o revistă s-a apucat să întrebe nişte vedete de câte ori pe zi fac sex.

Dar să le luăm pe rând. Noua directivă rimează atât de bine cu introducerea educaţiei sexologice la clasa întâi încât copiii îi vor întreba pe părinţi dacă nu cumva barza este ascunsă sub pat. Am un sfat pentru cei care dau tot felul de prevederi şi sfaturi despre cum se educă un copil: educaţi-i pe ai voştri şi noi pe noştri. Fiecare cum ştie şi cum crede de cuviinţă. Altfel vom avea o ţară de oameni identici, fără pic de personalitate. Nu că am fi prea departe şi aşa. Citându-l pe Marele GDC, cel mai bun mod de a creşte un copil e să îl laşi singur la colţul străzii şi să te întorci după o săptămână. Dacă îl găseşti tot acolo, înseamnă că ai un copil foarte prost, dar măcar ai idee de unde să începi adevărata educaţie.

Cât despre obsesia societăţii când vine vorba de sex, vreau să întreb doar atât: suntem noi primii oameni care facem chestia asta? Sau au mai fost şi alte generaţii înaintea noastră? Şi dacă au fost, se lăudau peste tot cu asta?

À bientôt sale tour!

Am lăsat în urmă încă un Tur al Franţei mânjit de scandal. Le Tour toujours ar fi cea mai bună prezentare şi pentru ediţia următoare. Chiar dacă am avut doar un singur mare favorit exclus şi un învingător aflat la limita dintre corectitudine şi impostură, spre deosebire de doi pretendenţi la victorie şi un câştigător curat ca o baie de ulei anul trecut, ciclismul tot nu se află acolo unde îşi propunea. Este pe drumul cel bun, mai ales când îi vedem pe Valverde sau Cunego ajungând la finalul etapelor a doua zi după primii clasaţi. Dar acest sport nu va progresa atât timp cât instuţia Turului este singura care luptă eficient împotriva flagelului care domină sportul în totalitatea lui.

Una peste alta, ne vor rămâne în memorie tricoul galben al lui Romain Feillu, cele patru victorii de etapă ale lui Mark Cavendish, versatilitatea dubioasă a lui Stefan Schumacher, bătălia fără precedent de la Prato Nevoso sau ruperea de ritm a lui Carlos Sastre de la Alpe d’Huez. Dar poate cel mai emoţionant moment a fost victoria lui Simon Gerrans pentru echipa sa rămasă fără sponsor.

Trebuie vorbit şi despre echipele care au avut cel mai mult de câştigat de pe urma acestei ediţii a Marei Bucle. Evident CSC, cu două tricouri distinctive şi două victorii de etapă este cea mai îndrptăţită să declare iulie 2008 o lună de vis. Gerolsteiner a reuşit să revendice tricoul alb cu globule roşii, având în Stefan Schumacher un adevărat rutier de tot-teren care a şi purtat tricoul galben vreme de două zile. Team Columbia, o echipă formată pentru a sprinta în grup, a strâns patru victorii de etapă şi patru zile cu tricoul galben pe umerii lui Kim Kirchen.

Să sperăm că peste ani ne vom aduce aminte de Cavendish, Prato Nevoso sau Sylvain Chavanel şi nu de Riccardo Ricco şi ai lui Piepoli, De La Fuente sau Cobo Acebo.

Creez, deci cred

Ce îi face pe oameni să îşi exprime gândurile celor din jur? Ce îi determină să se apuce să scrie un articol într-un ziar, o poezie fiinţei iubite, o poveste pentru copii sau un roman necunoscuţilor din afara gândirii lor? Unii o fac din plăcere, alţii pentru că nu ştiu să facă altceva, iar alţii pentru bani. În majoritatea cazurilor toate trei. Dar indiferent de motiv, toţi aceşti oameni care decid să îi lase pe ceilalţi să fie părtaşi la creaţia lor, la modul lor de a vedea lumea şi de a reacţiona la obstacolele impuse de ea, au nevoie de o muză. Este imposibil să creezi orice fără să ai o inspiraţie sau măcar să ştii ce vrei să realizezi. Pentru că ceea ce omul produce cu forţele sale este de neegalat de vreo altă maşinărie. Iar frumuseţea acestui rezultat vine din tăria cu care autorul crede în muza sa, depinde de gradul în care el se poate lăsa în mâinile ei, fără a pune apoi la îndoială calitatea creaţiei. Pentru că atunci când crezi în ceva, nu mai contează nimic altceva pe lume în afară de opera căreia îi dai naştere. Muza poate lua diverse forme. Pentru unii ea poate fi o persoană, pentru alţii o stare de spirit ori un concept. Cât de abstracte, reale sau imaginare sunt acestea nu contează câtuşi de puţin. Dar ce se întâmplă când, printr-o crudă decizie a sorţii, inspiraţia dispare? Cînd orice ai face nu o mai găseşti… Omul poate trece la măsuri extreme aflat în imposibilitatea de a crea. Alţii însă continuă să creeze chiar în absenţa unei muze, dând naştere unor opere şi mai frumoase. Ei trag astfel concluzia că nu este nevoie decât de talent pentru a crea. Cât de mult se înşală! Căci muza care călăuzeşte mâna lipsită de talent dă naştere unor opere mult mai frumoase, originale şi inestimabile decât talentul fără orizont.

Der Zweite Schumi

Al treilea Tur al Franţei consecutiv pătat de scandaluri de dopaj se află în faţa ultimei etape. Cea cu final pe Champs Elysées, unde singura necunoscută este câştigătorul ultimei runde din acst an. Asta pentru că toate ierarhiile generale şi-au stabilit deja laureaţii.

Marele învingător din acest an, Carlos Sastre a făcut un contratimp decent, fiind ajutat şi de avansul de peste un minut şi jumătate pe care îl avea faţă de Cadel Evans. Australianul termină pentru a doua oară Turul pe poziţia secundă, şi tot în urma unui spaniol.

Contratimpul de la Saint-Armand-Montrond a scos la iveală un Yaroslav Popovych pe final de carieră la nivel înalt şi un Alejandro Valverde curat, arătându-şi adevărata valoare. Pe de altă parte, primii doi clasaţi, Stefan Schumacher şi Fabian Cancellara nu au făcut altceva decât să îşi confirme apetitul pentru astfel de probe.

Andy Schleck se va încununa cu titlul de cel mai bun tânăr al acestei ediţii, graţie şi excluderii din competiţie a lui Riccardo Ricco. Óscar Freire a ţinut cu dinţii de tricoul verde, o singură victorie de etapă fiind suficientă pentru a-l face pe recordmenul în domeniu, Mark Cavendish, să se retragă înaintea Alpilor.

Dar poate cea mai mare surpriză a ediţiei 2008 a Marii Bucle vine de la Bernhard Kohl. Rămas fără stăpân după retragerea în bloc a echipei Saunier Duval – Scott, tricoul alb cu globule roşii nu a fost revendicat de vreun căţărător consacrat, el rămânând în custodia celor de la Gerolsteiner din acel moment.

Şi ciclismul francez a dat semne de revigorare, majoritatea evadărilor având în componenţă rutieri din Hexagon. De altfel, chiar un reprezentant al gazdelor va fi încoronat cel mai combativ, în persoana lui Sylvain Chavanel de la Cofidis.

Etapa de astăzi ne va oferi încă o dată prilejul de a ne înfrupta din frumuseţile Senei şi ale centrului Parisului. Vom putea admira Domul Invalizilor, Grădinile Luxemburgului, Turnul Eiffel şi bineînţeles Arcul de Triumf. Pe şosea vom vedea la lucru sprinteri de clasă ca Freire, Zabel, Hushovd sau Ciolek.